Sport si rasism

Despre rasism, despre xenofobie, despre discriminare, despre rautate, despre violenta in toate formele ei de manifestare nu se vorbeste prea mult in Romania. Nu sunt subiecte care sa conteze in raport cu grijile cotidiene, nu sunt subiecte care sa fie luate in serios in dezbaterile mediatice, nu fac rating daca nu se lasa cu raniti, cu decese, cu divorturi sau adulter. Sunt teme de nisa pe care putini sunt dispusi sa le aduca in atentia opiniei publice sau sa le mute in topul prioritatilor strategice prevazute de agenda politica. Cand vorbim de rasism si discriminare in Romania nu vorbim de campanii ample sau de o actiune concertata a intregii societati, nu vorbim de cazuri documentate, analizate si dezbatute la scara larga. Din cand in cand mai razbat in spatiul public informatii despre actiuni de natura discriminatorie, in general atunci cand autoritatile sanctioneaza institutii, organizatii sau persoane publice pentru manifestari rasiste, xenofobe sau evenimente cu tenta violenta. In contextul in care nivelul de trai este scazut, cu locuri de munca nesigure, prost platite si de calitate slaba, in contextul in care sistemul de sanatate este mai bolnav decat pacientii, in contextul in care invatamantul de stat pune pe fuga profesorii iar fiscalitatea incovoiaza pana si ideea de antreprenoriat, este de inteles faptul ca societatea ridica din umeri in fata unor subiecte care nu influenteaza direct bunastarea economico-financiara. Abia cand discriminarea si rasismul bat direct si insistent la usa omului subiectul incepe sa arda si sa devina important. Abia atunci cand copilul, mama, fratele cad victime ale unor atacuri cu violenta verbala sau fizica apare brusc interesul fata de spete similare, de institutii ale statului si legislatie nationala si internationala.