Rapsodia epistolara. Volumul IV

„Dincolo de lumina pe care o arunca asupra figurii lui A. G., focar al ansamblului de scrisori, si asupra corespondentilor antrenati in schimburi epistolare masive ori medii, cu totii relevanti in cultura romaneasca (si uneori internationala) a epocii, multi dintre ei ramasi necunoscuti publicului cultivat, Rapsodia epistolara, care se incheie cu prezentul volum, ne ofera in mod esential imaginea, in direct, a interbelicului romanesc in ansamblu, cu cautarile lui, cu grupurile care au aspirat ori s-au mobilizat in vederea intelegerii si mladierii circumstantelor epocii, cu polifonia solutiilor si a aspiratiilor. Schimburile epistolare masive sau medii ne permit sa surprindem etape diferite ale evolutiei celor care scriu. Devine astfel posibil sa nu mai identificam un individ cu imaginea maxima finala pe care o propun biobibliografiile, ci sa-l surprindem in miscare, cu ezitarile, perioadele mai putin consistente si perioadele de actiune desfasurata in care i s-a consumat existenta. Departe de a fragmenta evolutia corespondentilor «de cursa lunga», viziunea aceasta «in mers» ne-o apropie, aratandu-ne cum s-au construit, in mai bine sau mai putin bine, cum au revenit si ce au obtinut in perioada in care-i insotim dinauntru citindu-le scrisorile. Corespondentii difera de interlocutorii pe care-i intalnim in volumele de istorie orala si o comparatie sistematica intre atitudinile lor caracteristice se impune, pentru a combina fertil cele doua surse de informatie. La nivel factual, scrisorile, scrise de obicei la cald, in miezul intamplarilor, tind sa fie mai precise decat istoria orala, in care neajunsurile memoriei sau, dimpotriva, travaliul ei de justificare, rationalizare, exaltare a importantei celui care rememoreaza ne indeparteaza, deseori considerabil, de faptul brut. Pe de alta parte, scrise sub imperiul urgentei, scrisorile risca sa nu fie intotdeauna elaborate la nivelul interpretarii. Dimpotriva, in istoria orala, interpretarea, deseori in exces, se cere cantarit