Insula n-avea decat un mister

Ma ridic cu greutate din apa, pe pontonul de lemn al „Insulei Viselor“... O vad pe Fara Dinti vorbind cu fiica ei, Suflet Senin si cu micuta Boaba de Mazare... Luna, o luna imensa cum mi s-a spus ca apare prin tinuturile asiatice, scalda totul intr-o lumina feerica si iata: vad inaintand spre mine, cu pasi usori, zambind, pe printesa visurilor, cea pe care am numit-o in imaginatia mea Raza de Luna!... Sunt oare pe cale sa ma indragostesc de ea?... Cu siguranta... Dar nu de ea, ci de acel ideal feminin care ne lumineaza viata si ne calauzeste pasii pe drumul nostru de muritori sortiti nemuririi prin dragoste...